Sfinți și procesiuni

Printre ritualurile comunitare, adică cele care puteau implica mai întâi întreaga familie și apoi întreaga comunitate, se numărau festivalurile religioase; în special, pe lângă Crăciun și Paște, cele legate de sărbătorirea sfinților protectori.

Emigranții, prin participarea lor la acestea, conectați la ritmurile și viața comunității de origine, îi simțeau pe sfinți ca pe niște tovarăși care i-au urmat în exil și a căror "prezență" îi mângâia și îi ajuta.

Această religiozitate "populară", încă vie și astăzi, a provocat adesea critici chiar din partea ierarhiilor ecleziastice care, aparținând adesea altor grupuri etnice, s-au arătat incapabile să înțeleagă o cultură care, în opinia lor, se situa la limita folclorului.

De fapt, riturile religioase au făcut întotdeauna parte din bagajul emigranților și au contribuit la păstrarea identității lor. Iar cât de importantă a fost religia în diversele comunități de origine italiană este demonstrată de evoluția lăcașurilor de cult: de la simpla capelă de lemn la biserica de piatră cu puține ornamente și, în cele din urmă, la marile biserici cu un clopotniță impunător, construite după stiluri arhitecturale de inspirație italiană.