Îți scriu această scrisoare

Titlul acestui capitol este, într-un fel, provocator pentru că, dintre imaginile publicate, marile absente sunt tocmai scrisorile. Scrisorile, cuvintele care călătoresc prin lume, sunt firul subțire, dar puternic, care ține laolaltă cele două părți ale unei familii divizate de emigrație. Ele exprimă, nu întotdeauna în mod explicit, suferința pe care o provoacă dezrădăcinarea din lumea proprie, izolarea în care ești cufundat și discriminarea la care ești supus. În același timp, ele fac ca ochii celor rămași în țară să întrezărească marile posibilități oferite de țara de sosire și îi îndeamnă astfel pe alții să plece.

O caracteristică generală a scrisorilor emigranților este transpunerea expresiei orale în scris: se scrie așa cum se vorbește, cu adăugarea unei ortografii îndoielnice (în special a cuvintelor străine și a cuvintelor italiene străine de propria moștenire lingvistică) și a unei punctuații improbabile.

Dar "adevăratele" scrisori sunt fotografiile pe care emigrantul le trimite și le schimbă cu familia, rudele, prietenii. Așadar, întrebarea este: poate fi fotografiată emigrația? Teoretic, pentru a face o descriere exhaustivă a acestui fenomen, ar trebui să avem la dispoziție un număr mare de imagini; în realitate, însă, fiecare fotografie spune multe lucruri și conține multe puncte de reflecție și de raționament diferite.

La Ellis Island, acel grup bine ordonat de oameni în marea sală de adunare și înghesuiți, prin iluzie fotografică, de "gratii" care îi fac să pară prizonieri impresionează la fel de mult, poate chiar mai mult, decât datele statistice.

Iar în numeroasele fotografii realizate cu emigranții pe fundalul centrelor de îngrijire - fie ele catolice sau laice, din perioada marii emigrații sau a exodului de după cel de-al Doilea Război Mondial - modelul este mereu același: bărbații sunt înfățișați din spate, împovărați de greutatea bagajelor, sugerând ajutorul, aproape îmbrățișarea care li se oferă.

Când suportul fotografic a fost la îndemâna oricui, fiecare emigrant a putut să-și "creeze" propriul album de imagini, construindu-și și editându-și "frumoasele imagini" în fiecare detaliu. Dacă vă uitați, de exemplu, la oamenii portretizați lângă mașini, veți observa că mâinile lor sunt bine așezate: nu cumva semnalează ele, poate inconștient, efortul depus pentru a obține aceste simboluri ale progresului social și economic?

Acest patrimoniu de amintiri include și imagini mai puțin formale, care tind să surprindă. În aceste cazuri, un pic de exotism nu strică, iar oamenii pozează în hainele tradiționale ale țării gazdă sau își asumă ipostaze lejere: de la a poza ca oameni ai lumii așezați la masa unui bar, încărcată de pahare și sticle, până la a se deghiza, cu extremă seriozitate, în cowboy și gauchos sau a pretinde că zboară într-un balon cu aer cald.